Atribuire CNP pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate

Atribuire de CNP cetățenilor români cu domiciliu în străinătate

Art.6 alin.(2) din OUG nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările ulterioare:

„C.N.P. reprezintă un număr semnificativ ce individualizează în mod unic o persoană fizică şi constituie un instrument de verificare a datelor de stare civilă ale acesteia și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate.”

Cetățenii români cu domiciliul în străinatate care se află în situația de a nu avea atribuit CNP, vor depune cerere scisă pentru atribuirea de CNP la structura de stare civilă din cadrul oricărui serviciu public comunitar județean de evidență a persoanelor, indiferent de locul nașterii sau a ultimului domiciliu avut în țară.

La depunerea cererii vor fi prezentate, în original și fotocopie, următoarele documente:

  • certificatele de stare civilă eliberate de autoritățile române;
  • documentul de identificare valabil (act de identitate sau pașaport, eliberat de autoritățile străine);
  • documentul prin care se face dovada cetățeniei române.

Competența de atribuire a codului numeric personal pentru cetăţenii români născuți în străinătate

Cetăţenilor români născuţi în străinătate li se atribuie CNP astfel:

  • de către Direcția de Stare Civilă – Sector 1 Bucureşti, pentru cei născuţi în perioada 1 ianuarie 1980 – 31 decembrie 2003, dacă naşterea a fost înregistrată la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare de carieră ale României din străinătate;
  • de către D.E.P.A.B.D., prin B.J.A.B.D.E.P., la solicitarea structurii de stare civilă din cadrul D.J.E.P., pentru persoanele născute în străinătate înainte de 1980, ale căror acte de naştere au fost transcrise în registrele de stare civilă române. CNP atribuit se comunică primăriei unităţii administrativ-teritoriale/S.P.C.L.E.P. odată cu avizul prealabil privind transcrierea certificatului/extrasului de stare civilă;
  • de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale unde se transcrie actul de naştere, indiferent dacă este vorba despre un cetăţean român cu domiciliul în ţară sau despre un cetăţean român cu domiciliul în străinătate;
  • în actele și în certificatele de naștere întocmite pentru copiii născuți în străinătate începând cu data de 1 ianuarie 2004 se înscrie C.N.P. din lista repartizată pentru fiecare misiune diplomatică și oficiu consular de carieră al României.

MODIFICAREA CODULUI NUMERIC PERSONAL

  • Modificarea CNP-ului atribuit sau înscris greşit în actele de stare civilă se face la cererea persoanei în cauză sau a reprezentantului legal al acesteia ori din oficiu.
  • CNP-ul atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decât în cazurile în care se modifică, potrivit legii, datele despre sex şi data naşterii ori când a fost atribuit în mod eronat.